Sunteţi aici: Pagina principală // Actualitate

Bilanţul primului an de mandat al primarului social-democrat Nicolae Sima

Primarul Nicolae Sima a trecut în revistă bilanţul principalelor acţiuni şi proiecte desfăşurate în ultimul an, de când a fost investit

 

Nicolae Sima a obţinut primul mandat de primar al comunei natale în 2016, având ca obiectiv să dovedească faptul că nimic nu este imposibil, atunci când vine vorba despre dezvoltarea comunei Sălătrucel. Primarul se declară mulţumit de modul în care a decurs primul an din acest mandat de primar:  „A fost un an bun sub aspectul faptului că mi s-a aprobat finanţarea proiectelor extrem de importante pentru comunitate. Dacă mergem pe drumul pe care ne aflăm în prezent în privinţa investiţiilor vom putea vorbi, într-un timp scurt, de un pachet întreg de servicii utilitare oferite comunităţii, iar în acest sens perspectivele sunt îmbucurătoare”, ne-a declarat primarul. Pe lângă lucrările de interes public, Primăria Sălătrucel a avut în derulare şi câteva proiecte importante pentru comunitate. Anul trecut s-au executat ultimele lucrări la proiectul de asfaltare derulat prin fonduri guvernamentale, un proiect început din 2011, şi care şi-a găseşte finalitatea. Totodată, administraţia locală condusă de primarul Nicolae Sima a derulat un proiect din bugetul local care prevedea modernizarea iluminatului public în satele Sălătrucel, Şerbăneşti, Seaca şi Păteşti, unde au fost montate lămpi cu led. Un alt proiect pe care primarul Nicolae Sima îl va implementa în comuna Sălătrucel este cel referitor la construirea unui pod peste pârâul Coisca. Totodată, administraţia locală a primit aviz favorabil pentru un proiect cu fonduri europene, care cuprinde construirea unui pod şi asfaltarea a şase drumuri săteşti.

 

A fost semnat contractul de finanţare pentru construirea podului peste râul Coisca

Aflat la primul mandat, primarul social-democrat Nicolae Sima şi-a prioritizat investiţiile pentru cei patru ani, astfel încât, la finele mandatului, şi localitatea Sălătrucel să aibă o infrastructură bine pusă la punct: „Sunt mul?umit că mi s-a aprobat finanţarea construirii podului peste pârâul Coisca. Este o investi?ie extrem de importantă pentru comunitate, deoarece nimeni nu a fost în stare să-l construiască, timp de 30 de ani. O investiţie mare, şi spun asta fiindcă are o valoare de 600 de mii de euro. Podul are o lungime de 122 de metri, se întinde pe două benzi de circulaţie, iar pe ambele laturi sunt prevăzut trotuare. Acest pod nu a existat niciodată, el face legătura între satul Sălătrucel şi zona de peste pârâul Coisca, unde sunt peste 80 de familii, care în prezent ocolesc sau trec peste podeţe de picior, făcute de localnici”, ne-a declarat primarul. Acesta a semnat contractul de finanţare la Ministerul Dezvoltării, fiind singurul proiect pe care l-a văzut  aprobat în vederea finanţării, prin PNDL-2: „În portofoliul proiectelor pe care le-am depus am mai avut modernizarea infrastructurii rutiere, un proiect care cuprindea asfaltarea tuturor străduţelor din toate satele Sălătrucelului pe o lungime de 5 kilometri, dar care nu s-a aprobat. Pe lângă acest proiect am mai depus un alt proiect în vederea asfaltării drumului comunal 13A, pe o lungime de 7,3 kilometri. Proiectul cuprindea asfaltarea unui drum comunal care trecea prin izlazuri. Din acest proiect, drumul comunal a fost asfaltat  pe o lungime de 0,9 kilometri. În prezent ne-au mai rămas de asfaltat 6,4 kilometri. Faptul că drumul comunal 13A traversează o zonă de izlaz a făcut ca valoarea proiectului să ajungă la suma de 130 de miliarde de lei vechi. Acum am hotărât să asfaltăm în continuare drumul prin satul Păteşti, atât cât ţin casele, pe o lungime de 2 kilometri, renunţând la porţiunea care traversează izlazurile. Aşadar, vom face un alt proiect pentru asfaltarea acestui drum pe o lungime mai mică, de aproximativ 4,5 kilometri, proiect pe care-l vom depune prin PNDL-3. Tot prin PNDL-3 vom mai depune şi proiectul pentru asfaltarea celor 5 kilometri, proiect pe care l-am actualizat. În total, în acest mandat, de la Ministerul Dezvoltării, prin programul PNDL-3 îmi doresc asfaltarea drumurilor comunale pe o lungime de 10 kilometri”, mai spune primarul.

 

Absorbţia fondurilor europene s-a dovedit a fi posibilă, la Sălătrucel

Anul acesta, localitatea Sălătrucel va deveni un adevărat şantier. Acest lucru se datorează faptului că administraţia locală a primit aviz favorabil pentru un proiect finanţat cu fonduri europene, care cuprinde construirea unui pod şi asfaltarea a şase drumuri săteşti. Proiectul este eligibil pe măsura 7.2., privind dezvoltarea infrastructurii în comuna Sălătrucel şi cuprinde construcţia unui pod în lungime de 92 de metri în punctul „La Bănăţeni” şi asfaltarea a şase drumuri săteşti, respectiv: uliţa Valea Bodii, în lungime de 1 kilometru, uliţa Mierloi – 160 de metri, drumul La Grecu Florin – 178 de metri, uliţa Căzăneşti – 484 de metri, uliţa Moţoc – 162 de metri şi uliţa Bucea – 571 de metri. Toate aceste uliţe au o lungime totală de 2.682 de metri. Podul care se va construi peste pârâul Coisca va face legătura între cătunul respectiv şi centrul comunei: „Asfaltarea drumurilor în localitate se va rezolva o dată cu demararea proiectului finanţat cu bani europeni, în valoare de 834 de mii de euro, prin Măsura 7.2. În cadrul proiectului intră şi construirea podului de la intrarea în localitate, din punctul Bănăţeni. Va fi un pod pe o singură bandă, cu trotuar pe ambele sensuri. În prezent suntem în procedura de licitaţie. Proiectul l-am moştenit de la fosta administraţie, iar contractul de finanţare l-am semnat pe data de 6 septembrie 2016. Proiectul a bătut pasul pe loc fiindcă, în urma licitaţiei firmele şi-au pus întrebări constatând că de fapt lucrările pentru pod poate fi un lot, iar asfaltarea drumului comunal pe o lungime de 2,7 kilometri ar putea fi lotul al doilea. Ideea a fost gândită de proiectant să meargă la pachet, însă s-a dovedit a fi ineficientă. Cei de la A.F.I.R. Craiova au fost de acord, astfel încât s-au făcut loturi separată pentru organizarea de şantier. În situaţia aceasta am fost nevoiţi să reluăm proiectul pentru a defalca cheltuielile pe loturi. Astfel au mai trecut câteva luni bune. În prezent licitaţiile pentru cele două lucrări sunt pe loturi. Asfaltarea drumului este separat de lucrările privind construirea podului. Sperăm ca în primăvară, o dată ce vremea ne va permite să începem lucrările de asfaltare şi construirea podului”, ne-a mai declarat primarul Nicolae Sima.

 

Nicolae Sima: „Avem încurcături făcute de fosta administraţie, pentru care tragem ponoasele”

Faptul că reţeaua de apă dă bătăi de cap administraţiei locale se datorează, potrivit primarului, faptului că cetăţenii nu au fost informaţi la timpul respectiv de fosta administraţie: „Avem încurcături făcute de fosta administraţie, pentru care tragem ponoasele. De la început fosta administraţie trebuia să informeze cetăţenii despre faptul că reţeaua este a comunităţii. Acum noi, în baza legislaţiei aflată în vigoare trebuie să ne aliniem normelor impuse de Uniunea Europeană, pe care trebuie să le respectăm. Mai mult, trebuie să se ştie faptul că am primit adresă de la Ministerul Dezvoltării în care ne informează că, în situaţia în care nu ne aliniem normelor, în sensul că suntem obligaţi să avem ape curate, de calitate şi epurate, vom suporta procedura de infringement, cu sancţiuni care se răsfrâng asupra comunităţii care nu le respectă. Dacă oamenii ar fi fost informa?i de la început, sunt convins ca ar fi acceptat ideea şi nu ar fi fost un într-un război permanent cu noi”, a mai declarat primarul din Sălătrucel, Nicolae Sima.


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.