Pentru oraşul Băile Olăneşti, primarul Sorin Vasilache are foarte multe proiecte în vedere pentru perioada următoare. Astfel, el a depus prin OG 28 două proiecte pentru asfaltarea străzilor Faţa Dealului şi Cumpăna, din satul Cheia, pe o lungime de doi kilometri, dar şi a drumului care asigură legătura cu localitatea Muereasca. „Proiectul cuprinde asfaltarea drumurilor în localitatea Cheia. În prezent, s-a întocmit documentaţia, urmând să fie aprobată în cadrul comisiei de specialitate. Nu am urgentat acest proiect, deoarece avem mai întâi de executat lucrările de extindere şi reabilitare la reţeaua de apă şi apă uzată pe aceste străzi. Acelaşi proiect, tot pe o lungime de doi kilometri, îl am şi pentru Olăneşti Sat, de modernizare a străzii Goldeanu, stradă care asigură legătura cu localitatea Muereasca. Este un drum de o importanţă foarte mare, mulţi turişti, dar şi cetăţenii din Băile Olăneşti mergând
frecvent către Mănăstirea Frăsinei.”, a spus primarul. Aceste două proiecte sunt pregătite pentru atragerea fondurilor guvernamentale, însă, o dată cu apariţia ghidurilor de finanţare pentru noile fonduri europene, ele se vor plia pe cerinţele accesării programelor. „Există oportunitate în acest sens. Deocamdată, nu a apărut clar ghidul, dar, cu siguranţă, oportunităţile pentru fondurile europene sunt absolut necesare, iar banii vin rapid, sigur şi în timp util.”, a mai declarat primarul social-democrat Sorin Vasilache, din oraşul Băile Olăneşti.
Olăneşti, şantier de la un capăt la altul
Staţiunea Băile Olăneşti, cunoscută în întreaga ţară pentru apele minerale sulfuroase, cu proprietăţi terapeutice apreciate, va fi transformată radical. Aceasta este intenţia primarului Sorin Vasilache. În prezent, întreaga staţiune este un adevărat şantier, de la un capăt la altul. Se introduce reţeaua de apă şi canalizare, iar acolo unde s-au finalizat aceste lucrări se toarnă asfalt pe fiecare stradă din staţiune. Termenul de finalizare a lucrărilor este toamna anului viitor, însă primarul este hotărât ca turiştii care vor veni în vară să găsească o staţiune nouă. „Avem în derulare un alt proiect, realizat prin Programul Operaţional Regional, pentru reabilitarea infrastructurii rutiere, proiect în valoare de 5 milioane de euro care cuprinde asfaltarea a 23 de străzi. Practic, toate străzile din Băile Olăneşti sunt cuprinse, dar sunt vizate şi lucrări de reabilitare şi de extindere a reţelei de apă şi apă uzată pe o lungime de 6 kilometri şi asfaltare pe 8,6 kilometri. O parte dintre lucrări pe cele 23 de străzi se execută prin POR şi alta prin POS Mediu. Tocmai din această cauză au întârziat puţin lucrările, pentru că am depins mult şi de proiectul prin POS Mediu. În prezent, s-a finalizat procedura de adjudecare a lucrării prin Apavil, astfel că, în momentul de faţă, lucrăm pentru a putea introduce mai întâi reţeaua de apă şi apoi să asfaltăm. În momentul de faţă se lucrează concomitent, corelându-se cele două lucrări de introducere a reţelei de apă şi canalizare, executarea rigolelor şi apoi să se toarne stratul de asfalt. Proiectul pentru reabilitarea infrastructurii rutiere prin POR cuprinde şi modernizarea a două parcuri: parcul din strada Băilor şi cel de pe strada 1 Decembrie, dotarea acestora cu mobilier urban şi amenajarea fântânilor arteziene. Intenţionăm ca, la începutul verii anului viitor, să finalizăm cel puţin lucrările prin POR, pentru a putea primi turiştii. Este un termen de finalizare care se poate prelungi, dar limita este toamna anului viitor. Cred, însă, că vor fi terminate cel puţin lucrările din staţiune, pentru a putea primi turişti.”, a mai declarat primarul social-democrat Sorin Vasilache.
Administraţia locală plăteşte chirie pentru grădiniţă
În oraşul Băile Olăneşti nu s-a comasat nici o şcoală. În prezent, funcţionează în zonă şase structuri şcolare. Liceul Tehnologic Iustinian Marina are personalitate juridică, iar în cadrul acestei structuri este Şcoala Generală Ionescu Cheianu, din localitatea Cheia, Şcoala Generala I-VIII Dumitru Bădescu din Olăneşti şi, de asemenea, grădiniţa cu program prelungit din Băile Olăneşti. Clădirea grădiniţei a fost însă retrocedată proprietarilor astfel că, în momentul de faţă, administraţia locală este pusă în situaţia de a plăti chirie. Administraţia locală are un proiect pentru construirea unei grădiniţe cu patru săli de clasă, depus la Ministerul Învăţământului şi Inspectoratul Şcolar, aflat însă în stand-by. Copiii au condiţii în această clădire, însă nemulţumirea primarului este aceea că se tergiversează alocarea de fonduri pentru construcţia unei grădiniţe, investiţie absolut necesară oraşului. „În oraşul Băile Olăneşti funcţionează şase şcoli şi grădiniţa cu program prelungit din Băile Olăneşti. Deoarece clădirea grădiniţei a fost retrocedată proprietarilor, plătim chirie. În momentul de faţă, avem realizat un proiect tehnic pentru construirea unei grădiniţe cu patru săli de clasă, avem proiectul tehnic, avizele, autorizaţia şi certificatul de urbanism. În condiţiile în care se va tergiversa în continuare situaţia, va trebui să găsim o altă soluţie. Copiii au condiţii în această clădire, dar nemulţumirea mea este aceea că se tărăgănează, nu ştiu exact din ce motive, alocarea de fonduri pentru construcţia acestor grădiniţe. În ritmul acesta de aşteptare, ne vine rândul peste zece ani. Nu pot să aştept, am mers la Ministerul Învăţământului şi am avut promisiunea că se va urgenta şi se va accelera această procedură, de construcţie a grădiniţelor şi de
alocare a fondurilor, dar nu s-a întâmplat acest lucru. Noi nu putem să mai aşteptăm, va trebui să găsim o altă soluţie, o altă locaţie, o altă oportunitate de realizare a acestui obiectiv. Copiii au condiţii acolo, dar nu sunt ceea ce ne dorim, adică ar fi nevoie de dotări moderne, de spaţii nou-construite, aerisite, curate, cu grupuri sanitare moderne, săli pentru a-şi desfăşura activitatea utilate cu aparatură de ultimă generaţie. Ne dorim şi noi, ca toţi, de altfel, condiţii europene pentru copiii noşti.”, a declarat primarul social-democrat Sorin Vasilache, din Băile Olăneşti.