Ieri seară, la ora 18.10, un băieţel de trei ani a fost accidentat grav în localitatea Sineşti. În timp ce conducea un autoturism Renault din direcţia Berbeşti spre Grădiştea, Vasile D., 38 de ani, din localitatea Grădiştea l-a acroşat cu partea dreaptă faţă a maşinii e băieţelul care se afla pe şosea. Micuţul a fost transportat la Spitalul Judeţean Vâlcea, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Un alt accident grav s-a produs la ora 20.23 în municipiul Râmnicu Vâlcea. Doi cetăţeni sloveni au fost grav răniţi. În timp ce conducea un autoturism marca Opel Vivaro pe strada Splaiul Independenţei, Sergio T., de 64 de ani, cetăţean sloven, ajuns la intersecţia cu strada Ştirbei Vodă nu a respectat semnificaţia indicatorului “cedează trecerea” şi a lovit cu maşina un alt autoturism, marca Opel Vectra, care circula din direcţia Olăneşti spre zona centrală a municipiului, condus de Adrian P., de 23 de ani, din comuna Vlădeşti. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală gravă a pasagerilor de pe bancheta din spate a autoturismului Opel Vivaro, Evandro M., de 59 de ani şi Paola M., de 60 de ani, ambii cetăţeni sloveni, care au suferit fracturi şi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Vâlcea, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Sunteţi aici: Pagina principală // Fapt divers
Baietel de trei ani, accidentat grav
Postaţi pe: |