În perioada 31 mai – 4 iunie are loc sesiunea specială a bacalaureatului, inclusiv pentru promoţiile anterioare, la Seminarul Teologic Sf. Nicolae din Râmnicu Vâlcea. Tot în perioada următoare se desfăşoară şi o serie de concursuri judeţene şi interjudeţene. Cel mai important este cel organizat de Grupul Şcolar Constantin Brâncoveanu din Horezu, „Brâncoveanu – Pecete pe cer”. La sfârşitul săptămânii trecute, oraşul Brezoi a găzduit faza naţională a Festivalului Naţional de Poezie „Gellu Naum” aflat la a VII-a ediţie. „Bacalaureatul se va desfăşura normal în judeţul Vâlcea în toate cele 27 de centre de examinare. Am avut o discuţie cu toţi directorii, informaticienii şi membrii comisiilor de bacalaureat. Toţi vor fi plătiţi prin ordin de ministru. Mă bucură faptul că s-a înţeles că e vorba de copii şi nu le poţi da peste cap viaţa sau anul şcolar. Responsabilitatea noastră sunt elevii.”, a declarat Gabriela Ene, inspectorul şcolar general. Faptul că profesorii au hotărât să nu boicoteze bacalaureatul se datorează şi apelului făcut de Consiliul Naţional al Elevilor din România, care şi-au exprimat „dezacordul faţă de îngrădirea dreptului la educaţie al elevilor”, ca urmare a deciziei sindicatelor din învăţământ de a suspenda susţinerea examenului de bacalaureat. „Încheierea situaţiei şcolare şi susţinerea examenului de bacalaureat reprezintă un proces firesc al actului educaţional la care elevii au dreptul în virtutea dreptului garantat prin Constituţie, acela la educaţie.”, se spune în comunicat. „Considerăm că şantajul sindicatelor, cadrelor didactice, de a refuza participarea la examenul de bacalaureat este un act josnic, iar elevii sunt folosiţi, fără acordul lor, ca masă de manipulare pentru rezolvarea unor probleme salariale. Legea presupune ca sindicatele, în caz de grevă, să asigure cu o treime din personal, minima funcţionare a activităţilor educative.”.
Sunteţi aici: Pagina principală // Administraţie
Bac special pana pe 4 iunie
Postaţi pe: |