Patru tuneluri la Câinenii Mari, Robeşti, Racoviţa şi Poiana.
Timp de două zile, la Câineni şi Racoviţa au avut loc dezbateri privind impactul asupra mediului ce l-ar putea avea realizarea autostrăzii Sibiu – Piteşti. Întâlnirile au fost organizate de reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România. La dezbatere a participat atât prefectul de Vâlcea, Petre Ungureanu, cât şi reprezentanţi de la Poliţia Rutieră, ARR, ITRSV, APM, Oficiul de Cadastru, Garda de Mediu, ISU etc. Autostrada face parte din Coridorul Pan-European IV, care traversează România de la Vest la Est pe direcţia Nădlac – Arad – Timiş – Lugoj – Deva – Sibiu – Piteşti – Bucureşti – Constanţa. Din datele furnizate de primarul comunei Racoviţa, Sonia Iliescu, pe teritoriul judeţului Vâlcea, autostrada va urma traseul Câineni – Racoviţa – Perişani, de la km 20+300 la km 57+100, lungimea totală fiind de 116,64 km pentru toate cele trei judeţe. Autostrada va avea patru tuneluri la Câinenii Mari, Robeşti, Racoviţa şi Poiana. În prezent, partea ce interesează autorităţile judeţene, respectiv porţiunea Sibiu – Piteşti, se află în faza studiului de fezabilitate. „Au avut loc mai multe analize, iar traseul pentru porţiunea Sibiu – Piteşti a fost stabilit, fiind următorul: Veştem – Boiţa – Cornet – Bîrseşti – Curtea de Argeş – Piteşti. Deocamdată, am înţeles că nu sunt fonduri pentru finanţarea investiţiei, dar autorităţile au promis că vor interveni pentru a face rost de bani. Autostrada va fi gata în trei ani, după obţinerea finanţării.”, a mai spus primarul Iliescu.
Eu am o teorie cel putin interesanta vis-a-vis de autostrazi: http://www.balaceanca.net/2010/02/23/catalin/autostrazile-un-atentat-la-adresa-drepturilor-omului!