Sunteţi aici: Pagina principală // Administraţie

Autoritatile locale solicita finantarea lucrarilor pentru bazele sportive

Prin Ordonanţa de Guvern 7 privind dezvoltarea infrastructurii şi a unor baze sportive în spaţiul rural s-au realizat, în multe comune din judeţul Vâlcea, lucrări de amploare. La data de 31 decembrie 2009, producţia de construcţii-montaj realizată şi nedecontată la obiectivele de investiţii ce se derulează prin această Ordonanţă însumează peste 12.000 mii lei, constructorii sistând lucrările care aveau şi aşa termenele de finalizare depăşite. Mai mult, aceştia ameninţă beneficiarii – consiliile locale – cu recuperarea datoriilor pe cale legală, respectiv prin acţionarea în justiţie şi blocarea conturilor. „Prin Hotărârea de Guvern 977, publicată în Monitorul Oficial din 1.10.2010, multe dintre localităţile vâlcene în care se derulează programul de dezvoltare a infrastructurii şi a unor baze sportive nu au primit fonduri. Vă dau câteva exemple: Vlădeşti, Bărbăteşti – reţea canalizare; Măldăreşti – poduri şi podeţe; Vaideeni – alimentare cu apă; Buneşti, Slătioara, Stoeneşti, Stroeşti, Frânceşti, Costeşti – baze sportive.I-am solicitat primului ministru Emil Boc să îşi îndrepte atenţia asupra acestei probleme şi să ia  cât mai repede  măsurile ce se impun”, spune Vlădoiu.


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.