Arhiva autorului

Pasionatii de chitara se intalnesc la biblioteca

Pasionatii de chitara se intalnesc la biblioteca
Marţi, 19 aprilie, la Biblioteca Judeţeană Antim Ivireanul Vâlcea are loc, de la ora 15.30 prezentarea proiectului „Sedentarismul, duşmanul sănătăţii”, care presupune exerciţii de gimnastică aerobică. Pentru început, proiectul se adresează numai bibliotecarilor, urmând ca,... 

Patriotica Romana, pe scena Teatrului Anton Pann

Patriotica Romana, pe scena Teatrului Anton Pann
Un spectacol extraordinar poate fi văzut pe scena Teatrului Anton Pann, mâine, 15 aprilie. ”Patriotica Română”, scris  în perioada interbelică de Mircea Ştefănescu, este o comedie cu accente satirice şi dramatice, un spectacol mereu actual, regizat de cunoscutul Dan Tudor, iar... 

Primarul le citeste povesti copiilor

Primarul le citeste povesti copiilor
De asemenea, până la data de 16 aprilie 2011, la Bibliotecă au loc manifestări în cadrul proiectului „Săptămâna familiei, săptămâna fără TV”. Astfel, miercuri, 13 aprilie 2011, de la ora 11.30, la Secţia „Împrumut Carte pentru Copii” se va desfăşura Ora de lectură... 

Zilele Francofoniei, reflectate in presa

Zilele Francofoniei, reflectate in presa
Până la sfârşitul lunii aprilie,  la Secţia „Periodice – Legislaţie” se va organiza la Biblioteca Judeţeană Vâlcea expoziţia „Ecouri în presa centrală şi locală  despre Summitul Francofoniei din anul 2006”, care cuprinde câteva zeci de articole, cu cele mai semnificative... 

Italia, prezenta pe holurile Bibliotecii Judetene

Italia, prezenta pe holurile Bibliotecii Judetene
Miercuri, 13 aprilie, de la ora 18.00 are loc o manifestare organizată sub genericul „Soirées de la Francophonie”. Va fi  prezentat documentarul „La bella Italia” (Italia – prezentare generală (Toscana, Florenţa – Galeriile Uffizi şi Turnurile din San Gimignano), realizat... 

Prinsi in flagrant la furat de motorina

Prinsi in flagrant la furat de motorina
Un echipaj mixt format din poliţişti şi jandarmi, au surprins recent în flagrant, în parcarea Secţiei Drumuri Naţionale din Călimăneşti un grup de persoane care sustrăgeau carburant dintr-o autospecială, parcată în incinta societăţii. Oamenii legii au remarcat prezenţa suspectă,... 

Reclamatie falsa de viol, de rusinea jandarmilor

Reclamatie falsa de viol, de rusinea jandarmilor
În noaptea de 5 spre 6 aprilie 2011, în jurul orei 00.10, poliţiştilor din Orleşti li s-a adus la cunoştinţă telefonic de o patrulă de jandarmi, faptul că o femeie sesizase verbal că a fost victima infracţiunilor de viol şi tâlhărie, infracţiuni cre s-ar fi petrecut în zona... 

”Pisoii”, dupa gratii

”Pisoii”, dupa gratii
Membrii grupării „Pisoii” au ajuns în spatele gratiilor. Fraţii Lupşa din Drăgăşani şi alţi şapte membri au păcălit sute de italieni, dar au fost pedepsiţi de magistraţiii Curţii de Apel Piteşti. Instanţa Tribunalului Vâlcea a dat dovadă de clemenţă când a hotărât... 

130 de ani de la infiintarea invatamantului de geniu, sarbatoriti la Valcea

130 de ani de la infiintarea invatamantului de geniu, sarbatoriti la Valcea
Sâmbătă, 2 aprilie, începând cu ora 9.00 se va desfăşura o ceremonie militară cu prilejul sărbătoririi a 130 de ani de la înfiinţarea învăţământului militar de geniu, în cadrul Centrului de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN ,,Panait Donici”, la sediul unităţii... 

Elevii cu permis, consiliati de politisti

Elevii cu permis, consiliati de politisti
Poliţiştii vâlceni de la Serviciul  Rutier desfăşoară în perioada martie – aprilie 2011 campania intitulată ,,Vrei să conduci? Fii informat,,  având ca şi grup ţintă elevii de liceu care au permise de conducere. Campania se desfăşoară ca urmare a faptului că, în cursul... 

189 de ani de la atestarea Politiei Romane

189 de ani de la atestarea Politiei Romane
Vineri, 25 martie, la Teatrul Anton Pann, Poliţia Vâlcea a sărbătorit 189 de ani de atestare documentară. Cu această ocazie, 162 de angajaţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean au fost avansaţi în grad. De la Grigore Ghica, Poliţia Română serveşte interesului populaţiei Inspectorul... 

Maternitatea din Rm. Valcea a trecut la Spital

Maternitatea din Rm. Valcea a trecut la Spital
Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie Vâlcea a devenit, oficial, secţie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea. Consilierii judeţeni au fost de acord cu desfiinţarea din punct de vedere juridic, a acestei unităţi sanitare, vineri, 11 martie, în cadrul unei şedinţe extraordinare... 

Batran taiat de tren la Calimanesti

Batran taiat de tren la Calimanesti
Luni dimineaţă, poliţiştii Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Călimăneşti au fost anunţaţi telefonic de Vasile S., mecanic de locomotivă la trenul personal 2457, cu privire la faptul că pe firul de cale ferată, la intrarea în Staţia CF Călimăneşti un bărbat era căzut... 

Arestat pentru 20 de fapte penale

Arestat pentru 20 de fapte penale
Poliţiştii din Berbeşti au reuşit documentarea activităţii infracţionale a unui suspect care, în perioada 2010-2011 a comis 20 de fapte penale, care se aflau în evidenţa poliţiştilor cu autori necunoscuţi. Este vorba de Iulian M., de 29 de ani, din Berbeşti, în sarcina căruia... 
Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.