Sunteţi aici: Pagina principală // Actualitate

Alimentarea cu apa a fost finalizata

Un alt obiectiv foarte important pentru localitate este alimentarea cu apă pe 23 de kilometri şi îmbunătăţirea reţelei existente. Alimentarea cu apă există din anul 1997, dar toată instalaţia era corodată. Satele care au beneficiat de această instalaţie au fost Bădeni, Dealu Lăunele, Ceretu, Dealu Scheiu şi Glodu. În curând, va fi începută această lucrare în satul Bădeni, în apropierea sediului Primăriei Dănicei: „Când am venit, traseul de apă se corodase, iar cei de la Vitomireşti nu ne-au mai dat apă, a fost o situaţie destul de grea. Cetăţenii abia apucau să ia 20 – 30 de litri. Ulterior, am reuşit: am luat aprobare, am dat drumul la lucrare cu un constructor serios, iar astăzi, locuitorii au apă potabilă, cu un debit destul de bun.”, a mai spus primarul din Dănicei. Chiar dacă localitatea beneficiază în majoritate de alimentare cu apă, Dumitru Pirneci susţine că nu este în totalitate mulţumit, deoarece are un singur angajat care se ocupă de funcţionarea în condiţii optime a sistemului, motiv pentru care, în majoritatea zilelor de sâmbătă şi duminică, este prezent la bazin pentru a se asigura că lucrurile decurg în condiţii normale: „Mă confrunt acum cu o problemă: am un singur angajat la serviciul public de alimentare cu apă. Nu am ţinut cont că eu sunt primar: sâmbăta, şi duminica merg la bazin să verific presiunea şi să mă asigur că bazinul este permanent plin, pentru ca toţi locuitorii să beneficieze de apă. Reuşesc împreună cu restul colegilor mei din primărie să verificăm pe rând bunul mers al celor trei bazine.”. Pentru ca treaba să fie şi mai sigură, primarul se gândeşte în viitor să achiziţioneze un generator pe motorină, pentru situaţii de întrerupere a electricităţii.

Canalizarea, prioritară la Dănicei

Perseverent din fire, primarul Pirneci susţine că oamenii săi din localitate merită să beneficieze de toate condiţiile necesare pentru a avea un trai uşor şi că nu poate pleca de la cârma localităţii fără să depună toate eforturile în acest sens. Un lucru necesar pentru aceştia este introducerea sistemului de canalizare, care l-ar completa pe cel de apă, deja existent: „Avem acum un proiect pentru introducerea canalizării prin Ministerul de Mediu, proiect care speram că în viitorul apropiat se va aproba.”.


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.