Alexandru Uta: Guvernantii ne invata cum sa incalcam legea | Ultimele stiri - Impact Real

Sunteţi aici: Pagina principală // Special

Alexandru Uta: Guvernantii ne invata cum sa incalcam legea

uta stefanestiAlexandru Uţă, primarul comunei Ştefăneşti, este un om înţelept şi cinstit cu promisiunile lui, reuşind astfel să obţină respectul şi devotamentul cetăţenilor. A decis să „joace” corect, astfel încât oamenii să ştie că se pot baza oricând pe el, şi se decalară mândru că este primarul comunei Ştefăneşti, iar cea mai mare satisfacţie a sa este faptul că poate lăsa ceva bun în urmă.

Impact real: Viceprimarul face parte din PNL, iar în Consiliul Local nu aveţi majoritate. În situaţia aceasta, cum puteţi rezolva problemele localităţii?
Alexandru Uţă: Noi, toţi cei din acest aparat administrativ, suntem puşi aici în folosul comunităţii. Politică facem doar în cele 30 de zile ale campaniei electorale. În rest, trebuie să muncim. În Consiliul Local nu am majoritate, dar acest aspect nu reprezintă un impediment, colaborăm foarte bine. Din acest motiv am făcut şi facem treabă. Facem mai puţină politică şi mai multă muncă, iar PNL mă susţine în toate proiectele. La noi nu există culoare politică, munca noastră se bazează pe înţelegere şi prietenie. Într-un cuvânt, suntem o echipă, nu există şef sau subaltern.

Impact real: Ce părere aveţi despre noua metodă, a alocării de fonduri destinate echilibrării bugetelor locale către primării, conform HG 14/2015?
Alexandru Uţă: Este o decizie foarte bună, însă, până în prezent, nouă nu ni s-a alocat nici un leu. Avem de primit 8 miliarde de lei vechi, în nici un an nu am avut un asemenea buget bogat.

Impact real: Aţi avea nevoie de fonduri, astfel încât infrastructura educaţională să fie pusă la punct?
Alexandru Uţă: Şcoala noastră trebuie urgent reabilitată, în primul rând acoperişul. Nu cred că voi identifica vreo altă sursă, în afară de bugetul local. Nu trebuie să lăsăm ca o asemenea şcoală să se prăbuşească. În fiecare an am intervenit cu reparaţii, dar ţiglele sunt măcinate de vânt, îngheţ şi viscole, pentru că şcoala are peste 100 de ani. Pentru cealaltă şcoală, de la Şerbăneşti, am luat hotărârea în Consiliul Local să o reabilităm cu fonduri din bugetul local şi cu oameni din localitate, care beneficiază de ajutorul social local.

Impact real: Cu ce fonduri aţi reuşit să reparaţi podul de pe drumul judeţean 676 C?
Alexandru Uţă: De când am ajuns primar, în şapte ani, nu am reuşit să reabilitez acel pod, din satul Dobruşa de Jos, care era un pericol pentru comunitate, deoarece acolo se produceau foarte multe accidente. Cu sprijinul vicepreşedintelui Romulus Bulacu ni s-a repartizat o sumă de la Consiliul Judeţean, neţinând cont că sunt primar PSD, şi acum pot rezolva situaţia.
Şi drumul 676 E arată ca după bombardament. Ştim că a fost cândva întocmit proiectul, şi trebuia să intre în reabilitare, pentru turnarea unui covor asfaltic, dar toată iarna am plombat gropile cu pietre sau cu balast, să nu îşi mai rupă oamenii maşinile pe acolo. Aproape săptămânal stau cu căruţa pe drum, să pun balast în gropi.

Impact real: Care dintre legile intrate în vigoare în ultimii ani v-a afectat cel mai mult activitatea în administraţie?
Alexandru Uţă: Ministerul Dezvoltării greşeşte, pentru că noi, cei care suntem corecţi, suntem văduviţi de fonduri. Noi nu am încălcat legea şi nu angajăm lucrări fără să avem bani, dar acelora care au făcut investiţii încălcând legea şi au produs arierate, li s-au dat bani. Nu ştiu pe ce principii merg guvernanţii, dar este o greşeală totală. Cu alte cuvine, guvernaţii ne învaţă să facem şi noi „prostii”. Întrebarea aceasta a fost adresată şi de alţi primari vicepremierului Liviu Dragnea, dar a rămas, din păcate, fără răspuns. În continuare, eu nu voi încălca legea, poate doar din necunoştinţă de cauză. Am marele noroc prin faptul că nu iau decizii de unul singur, ci am alături de mine viceprimarul, secretarul şi întreaga echipă a aparatului administrativ, pentru a fi siguri că nu greşim. Dacă fac o lucrare şi nu am fondurile alocate, mai bine nu o fac, stau „sărac şi curat”, acesta este principiul meu. Cu alte cuvine, dânşii ne forţează să încălcăm legea, adică să contractăm lucrări şi să le executăm, când noi nu avem bani. Nu este posibil aşa ceva. Eu gospodăresc banul public, în aşa fel încât să nu ne abatem de la cadrul legal. Cu toate acestea, lunar, am sesizări la instituţiile de control ale satului, aspect pe care eu îl consider inutil, pentru că se pun organele satului în mişcare degeaba. Ultima sesizare pe care am avut-o a fost pentru faptul că ţin în comună toată noaptea lumina aprinsă. Noi avem becuri la fiecare stâlp, şi este adevărat că, la Ştefăneşti, noaptea este ca ziua, doar că  nimeni nu ştie că, prin acest aspect, furturile din gospodăriile oamenilor au dispărut.

Impact real: Cu ce se poate lăuda comuna Ştefăneşti?
Alexandru Uţă: Comuna oferă condiţii dintre cele mai favorabile pentru agricultură. Principala ocupaţie, din vechi timpuri, o reprezintă cultura viţei-de-vie. Alături de aceasta sunt culturile de porumb, grâu şi ovăz, legumicultura, plantele textile, zootehnia sau apicultura. Viaţa economică se reflectă şi în diversele meşteşuguri săteşti. Oamenii sunt gospodari, harnici şi devotaţi comunei în care s-au născut. De asemenea, ne mai putem lăuda cu locaşele de cult, de care localnicii sunt foarte ataşaţi. Mănăstirea a fost construită în secolul al XV-lea şi este una dintre cele mai vechi aşezăminte monahale din Oltenia, alături de Cozia veche şi Vodiţa – ctitor necunoscut. Biserica din lemn „Sfinţii Apostoli Mihail şi Gavril” de la Linie, care, în urmă cu mult timp a ars din temelii, a fost construită din nou şi sunt multe alte biserici care au o însemnătate aparte pentru localnici.

Impact real: Ce înseamnă pentru dumneavoastră funcţia pe care o aveţi?
Alexandru Uţă: Sunt mândru că sunt primar al comunei Ştefăneşti. Cea mai mare satisfacţie a mea este atunci când pot să fac câte ceva. Faptul că poţi lăsa ceva bun în urmă este un lucru extraordinar. V-am mai spus că nu aş vrea să plec din primărie până ce nu rezolv tot ce mi-am propus. Cea mai mare problemă a mea a fost canalizarea, şi am rezolvat-o. Dacă voi avea suficientă putere, voi candida pentru încă un mandat.

Impact real: Există o colaborare cu parlamentarii din zonă?
Alexandru Uţă: Nu avem aşa ceva. Domnul Bleotu s-a retras, iar pe cei din PP-DD i-am văzut doar în ziare. Singurul pe care îl cunosc este Laurenţiu Coca, el este cel care mai ţine legătura cu noi.

Impact real: Care este sistemul de valori şi care sunt principiile după care vă ghidaţi în viaţă, domnule primar?
Alexandru Uţă: Cinste, omenie şi respect faţă de cetăţeni.


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.