Sunteţi aici: Pagina principală // Special

Alexandru Uta: Am realizat tot ce mi-am propus pana acum

uta stefanestiLocuitorii comunei Ştefăneşti i-au acordat lui Alexandru Uţă încrederea pentru două mandate consecutive, convinşi fiind de calităţile de lider pe care le are. Ce îl determină să-şi dorească un nou mandat pentru cea mai râvnită funcţie, ce proiecte şi-a propus să realizeze în următorii patru ani, dar şi din ce motiv a ales să treacă la PSD, aflăm în interviul de mai jos.

Impact real: Ce procent a reuşit PSD că obţină la Ştefăneşti, în campaniile precedente?
Alexandru Uţă: PSD am avut peste 70%, de fiecare dată, şi asta de când am decis să trec la PSD, adică din toamna anului 2013, după ce s-a dat Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 55/2014, privind migraţia aleşilor locali. Am fost singurul primar atunci care i-am spus în faţă lui Buican că plec din PNL. Cu toate acestea, PNL a ajutat această localitate, prin viceprimarul Ilie Popescu, şi asta demonstrează faptul că oamenii sunt mai importanţi decât partidele.

Impact real: Cum a fost acest mandat, din punct de vedere al investiţiilor, ţinând cont de faptul că aţi pierdut majoritatea în Consiliul Local, după ce aţi ales PSD?
Alexandru Uţă: Noi, toţi cei care facem parte din acest aparat administrativ suntem puşi aici în folosul comunităţii. Politica o facem în cele 30 de zile ale campaniei electorale. În rest, trebuie să muncim. Faptul că în Consiliul Local nu am avut majoritate nu a reprezentat un impediment pentru mine, deoarece am colaborat foarte bine cu toţi consilierii. Noi facem mai puţină politică şi mai multă treabă, iar PNL mă susţine, în toate proiectele. La noi nu există culoare politică. Munca noastră se bazează pe înţelegere şi prietenie, într-un cuvânt, suntem o echipă: nu există şef sau subaltern.

Impact real: Să înţelegem că relaţia pe care o aveţi cu viceprimarul PNL Ilie Popescu este una bună?
Alexandru Uţă: Ne-am înţeles perfect. Eu l-am ajutat să fie viceprimar, iar el s-a implicat în problemele comunităţii. Nu aş avea nici un regret sau îndoială, dacă Ilie Popescu ar câştiga, de exemplu, funcţia de primar. Îmi dau cuvântul că m-aş bucura dacă ar ieşi primar, pentru că este un om capabil, foarte bun şi mult mai tânăr decât mine. Mi-aş dori ca multe localităţi să aibă un viceprimar aşa cum am avut noi. A avut repartizate, printre alte sarcini, şi executarea unor lucrări în localitate, cu persoanele beneficiare de ajutor social, iar, în urma controalelor efectuate de reprezentanţii Curţii de Conturi a fost felicitat. Pentru acest mandat viceprimarul candidează de la PNL, iar eu îmi doresc să merg în aceeaşi formaţie cu dânsul, dacă voi câştiga primăria. Nu toate depind de mine. Partidul care scoate un procent mare şi va avea 7 consilieri, automat îşi vor pune viceprimar, dar eu îmi doresc să îl am alături de mine în continuare, ca viceprimar.

Impact real: O candidatură din partea PSD este mai bine văzută în localitate, decât una de la PNL?
Alexandru Uţă: Cetăţeanul şi-a făcut o impresie despre mine, în sensul că, timp de opt ani, am luat în permanenţă contact cu cetăţeanul, şi am fost alături de problemele oamenilor. Nu am plecat în concediu în tot acest timp şi rare sunt cazurile când nu dau ocol acestei comune în fiecare seară.

Impact real: Ce informaţii ne puteţi de despre starea drumului judeţean care traversează localitatea?
Alexandru Uţă: O veste bună. Drumul judeţean traversează localitatea pe o lungime de 7 kilometri şi îi mulţumesc domnului Bulacu pentru că s-a uitat spre Ştefăneşti şi, cu sprijinul viceprimarului, care este din acelaşi partid ca şi el s-a realizat asfaltarea acestui drum judeţean. Lucrarea va continua, iar în satul Dobruşa am fost ajutaţi să construim un pod care fusese calamitat, cu fonduri de la Consiliul Judeţean, şi să betonăm 800 de metri de rigole de lângă drumul judeţean, lucrare pentru care s-a alocat suma de 3 miliarde de lei vechi.

Impact real: Cum va fi bugetul local, anul acesta?
Alexandru Uţă: Am făcut economii din anul 2015 pentru anul 2016 de aproximativ 9,6 miliarde de lei vechi, bani pe care acum îi vom folosi pentru demararea proiectelor. Acest lucru s-a datorat faptului că toate cheltuielile legale pe care puteam să le facem le-am efectuat la jumătate, inclusiv cheltuiala cu carburantul a fost la jumătate.

Impact real: Sunteţi reprezentanţi, în această zonă, de cei mai mulţi parlamentari. Astăzi, după patru ani, mai ştiţi care sunt aceştia?
Alexandru Uţă: Din această zonă au ieşit senatori şi deputaţi de la partide care astăzi nici nu ştiu cum se mai numesc, şi nici acei oameni. Cel mai dureros este faptul că, atunci când aceşti domni ajung în Parlament, uită mai să treacă prin Ştefăneşti. Vin pe la noi doar atunci când au nevoie cu tolba plină cu promisiuni, să îi ajut ca să ia din nou voturi. Problema este că mai dau şi legi proaste, iar birocraţia devine pe zi ce trece tot mai stufoasă. Noi ne dorim investitori în vederea creării locurilor de muncă, şi asta pentru că din localitate sunt plecaţi peste 500 de tineri, care îşi câştigă acum pâinea în străinătate.

Impact real: Ce proiecte vă doriţi să accesaţi, prin GAL?
Alexandru Uţă: Încă nu ne-am gândit. După finalizarea statutului acestui GAL vom face o şedinţă de Consiliu Local la care vom stabili împreună ce nevoi avem în localitate. Aşa am procedat de fiecare dată atunci când, în localitate s-a demarat vreun proiect. Este ceva normal, iar domnii consilieri sunt aleşii locali, şi trebuie să ştie cum se cheltuie banul public. Am făcut execuţia bugetară pentru anul acesta, le-am prezentat-o consilierilor, au văzut despre ce este vorba şi, oricât aş încerca eu să fac vreo şmecherie, nu îmi dau voie cei de la Finanţe şi Curtea de Conturi, care ne verifică pe toate părţile.

Impact real: Ştefăneştiul beneficiază de utilităţile minime pentru localnici?
Alexandru Uţă: Pot spune doar că, după două mandate sunt mândru, pentru că am realizat tot ce mi-am propus în procent de 90%. Dacă va continua asfaltarea drumului judeţean, proiect pe care îl avem în derulare, prin O.G. 28, voi putea spune că Ştefăneştiul este localitatea integral asfaltată, în timpul mandatelor mele. Nici măcar un centimetru de drum nu mai rămâne neasfaltat, iar, pentru drumurile de tarla, am în derulare un proiect pe care îl vom depune la finanţare cu fonduri europene, pe o lungime de 12,6 kilometri, la valoarea de un milion de euro. În schimb, şcoala trebuie urgent reabilitată, în primul rând acoperişul. Nu cred că voi identifica altă sursă de finanţare pentru acest obiectiv, în afară de bugetul local. Nu trebuie să lăsăm ca o asemenea şcoală să se prăbuşească. În fiecare an am intervenit cu reparaţii la clădire, dar ţiglele sunt măcinate de ploaie, îngheţ şi viscole, pentru că şcoala are peste 100 de ani vechime. Pentru cealaltă şcoală, de la Şerbăneşti, am luat hotărârea în Consiliul Local să o reabilităm cu fonduri din bugetul local şi cu oameni din localitate, care beneficiază de ajutor social.

Impact real: Cu ce fonduri aţi reuşit să reparaţi podul de pe drumul judeţean 676 C?
Alexandru Uţă: Timp de şapte ani, de când am ajuns primar, nu am reuşit să reabilitez acel pod, din satul Dobruşa de Jos, care era un pericol pentru comunitate, deoarece acolo se produceau foarte multe accidente. Cu sprijinul vicepreşedintelui Romulus Bulacu ni s-a repartizat, însă, o sumă de bani, de la Consiliul Judeţean, chiar dacă eu sunt acum primar PSD, şi am putut începe reabilitarea.

Impact real: Cu ce se poate lăuda comuna Ştefăneşti?
Alexandru Uţă: Comuna Ştefăneşti oferă condiţii dintre cele mai favorabile pentru agricultură. Principala ocupaţie, din vechi timpuri, o reprezintă cultura viţei de vie. Alături de aceasta sunt culturile de porumb, grâu şi ovăz, cultivarea legumelor, plantelor textile, dar şi zootehnia şi apicultura. Viaţa economică se reflectă şi în variatele meşteşuguri săteşti. Oamenii sunt gospodari, harnici şi devotaţi comunei în care s-au născut. De asemenea, ne mai putem lăuda cu lăcaşele de cult, de care localnicii sunt foarte ataşaţi. Mânăstirea din această zonă a fost construită în secolul al XV-lea şi este una dintre cele mai vechi aşezăminte monahale din Oltenia, alături de Cozia Veche şi Vodiţa, având ctitor necunoscut. Biserica din lemn „Sfinţii Apostoli Mihail şi Gavril”, de la Linie, a ars din temelii, în urmă cu mult timp, dar a fost construită din nou, şi sunt multe alte biserici care au o însemnătate aparte pentru localnici.

Impact real: Ce înseamnă pentru dumneavoastră a fi primarul comunei Ştefăneşti?
Alexandru Uţă: Sunt mândru că sunt primar al comunei Ştefăneşti. Cea mai mare satisfacţie a mea este atunci când pot ceva pentru localitate. Faptul că poţi lăsa ceva în urmă este un lucru extraordinar. V-am mai spus că nu aş vrea să plec de la primărie până nu rezolv tot ce mi-am propus. Cea mai mare problemă a mea a fost canalizarea, şi am rezolvat-o. Dacă voi avea suficientă putere, voi mai candida pentru încă un mandat.


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.