Sunteţi aici: Pagina principală // Actualitate

A inceput modernizarea parcurilor balneare din Calimanesti

parc balnear1Beneficiarul proiectului este oraşul Călimăneşti, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Vâlcea şi Consiliul Local Călimăneşti. Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013. Contractul de finanţare a proiectului a fost semnat în data de 29 noiembrie 2012, şi are o durată de implementare de 32 de luni, valoarea totală a acestuia fiind de 2,5 milioane de euro. De curând, a fost lansat proiectul şi la momentul actual se lucrează la caietul de sarcini, urmat de o licitaţie electronică. Prin acest proiect se doreşte reabilitarea şi modernizarea celor două parcuri balneare, Parcul Central şi Parcul Izvoare, precum şi realizarea unui traseu pietonal pentru promenadă, amenajat pe malul râului Olt. Printre obiectivele proiectului se numără îmbunătăţirea şi diversificarea ofertei de agrement pentru turiştii din staţiune, creşterea numărului de înnoptări cu aproximativ 17%, îmbunătăţirea promovării imaginii zonei la nivel naţional şi internaţional, crearea de facilităţi pentru investitorii privaţi, în vederea realizării de noi capacităţi de servicii integrate, dar şi crearea de noi locuri de muncă, în contextul general de creştere a şomajului: „Cele două parcuri sunt dotate şi la ora actuală cu alei, cu mobilier de parc şi iluminat public, cu cele două chioşcuri unde altădată cânta fanfara, cu chioşcuri care erau folosite pentru vânzarea presei, cu spaţii verzi, dar este clar că aceste parcuri trebuie refăcute. Proiectul este de modernizare a acestor parcuri, în cel de la Hotelul Central fiind prevăzută şi amenajarea unui loc de joacă pentru copii. Vor fi construite şi pergole, vor fi refăcute absolut toate aleile şi tot mobilierul parcului, pentru că acesta necesita modernizare.”, a precizat primarul oraşului.
Acest proiect devine o necesitate pentru Călimăneşti – Căciulata, considerată „perla staţiunilor” de pe Valea Oltului, fiind renumită pentru efectele terapeutice ale apelor sale minerale, pentru bioclimatul său, dar şi pentru punctele de atracţie turistică: „Vor rămâne aceste parcuri cu destinaţia clară de parcuri balneare, pentru că aici se află cele mai importante izvoare de cură de apă din staţiunea balneară şi sigur le vom păstra destinaţia. Pentru lucrări de construcţie, valoarea proiectului este de 2,5 milioane de euro.”, a mai adăugat Florinel Constantinescu.
În ceea ce priveşte Parcul Central, prin acest proiect se vor efectua alei pietonale reabilitate pe traseele iniţiale, realizarea unui parcaj şi a două chioşcuri din lemn pentru desfacerea obiectelor artizanale, suveniruri şi presă, reabilitarea spaţiilor verzi, a fântânii arteziene, a statuii „Dr. Frumuşanu” şi a construcţiilor din lemn, refacerea împrejmuirii, a iluminatului public din parc. Proiectul va aduce câteva modernizări şi Parcului Căciulata (Izvoare) prin: reabilitarea aleilor pietonale şi carosabile, dar şi a statuii „P.I. Ceaikovski”, realizarea de alei noi, dar şi a unui podeţ nou, din lemn, pe arcade, amplasarea de mobilier urban şi reabilitarea spaţiilor verzi şi a plantaţiilor ornamentale. Totodată, se va realiza un traseu pietonal pentru promenadă, amenajat pe malul râului Olt, între complexul Hotelier Căciulata şi obiectivul Parc Căciulata.
Proiectul, în faza de licitaţie
De curând, a avut loc lansarea proiectului „Modernizarea parcurilor balneare din staţiunea Călimăneşti”, pentru ca firmele doritoare să participe la licitaţia care va avea loc pentru modernizarea acestor două parcuri să beneficieze de o informare corectă: „A avut loc promovarea proiectului tocmai pentru a avea o informare corectă a celor care vor să participe la licitaţia care va avea loc în curând, iar acum ne aflăm în stadiul de întocmire a caietului de sarcini, urmat de o licitaţie electronică.”, a afirmat primarul.
Mirajul Oltului va aduce plusvaloare oraşului Călimăneşti
Un proiect de mare anvergură, care va da o nouă faţă oraşului Călimăneşti, poartă denumirea „Mirajul Oltului”. Prin acest proiect, în valoare de 4,6 milioane de euro, se urmăreşte reabilitarea şi dezvoltarea infrastructurii turistice a staţiunii Călimăneşti. Potrivit afirmaţiilor primarului Florinel Constantinescu, „Mirajul Oltului” cuprinde două zone de agrement. Parcul acvatic şi centrul de relaxare vor fi astfel amplasate pe malul drept al râului Olt, chiar în centrul staţiunii, adică în Parcul Călimăneşti. Complexul va cuprinde săli de masaj şi fitness, saună, piscine pentru adulţi şi copii etc. Amenajările exterioare prevăd, de asemenea, o piscină pentru adulţi şi alta pentru copii, un bazin cu apă termală, parcare etc. În ceea ce priveşte parcul de agrement şi sport Jiblea, acesta va fi amplasat în zona Stadionului „Cozia”, lângă DN 7, varianta ocolitoare a oraşului Călimăneşti. În zonă a început deja construirea câtorva alei pietonale, a unei piste de role, a două terenuri de sport sintetice (unul de tenis de câmp şi altul de mini-fotbal), a unui debarcader-ponton pentru agrement, precum şi a unui loc de joacă pentru copii: „Lucrările au început deja în cea de-a doua parte a proiectului, în cel de parc de recreere, care se află în imediata apropiere a stadionului din Călimăneşti, în Jiblea Veche. Lucrările sunt destul de avansate, destinaţia fiind aceea de parc sportiv, de recreere. Acolo va fi amplasat un teren de mini-fotbal, unul de tenis, o pistă pentru role, chiar şi un ponton, spaţii verzi, dar şi loc de joacă pentru copii. Într-adevăr, zona respectivă se va îmbogăţi cu lucrări foarte frumoase.”, a spus primarul.

Nemulţumirea primarului: parcul subacvatic va fi amenajat lângă Casa de Cultură
Potrivit spuselor primarului, «Mirajul Oltului» este într-un fel greu de realizat din cauza poziţiei, cel puţin în ceea ce priveşte partea de lângă Casa de Cultură. În zona respectivă vor fi amplasate piscinele şi centrul SPA, dar, înainte de asta, trebuie să fie excavat tot Parcul Călimăneşti. Totodată, primarul susţine orice proiect care aduce plusvaloare oraşului: „Nemulţumirea mea era, şi trebuie să recunosc că este în continuare, legată de locaţia de la Casa de Cultură. Locaţia de la casa de cultură o vedeam utilă pentru altă activitate, tocmai pentru această activitate culturală. Este în imediata apropiere a Casei de Cultură Florin Zamfirescu şi acolo mi-ar fi plăcut să dezvoltăm o grădină de vară, pentru că spaţiul ne permitea să facem un amfiteatru, în aşa fel încât, în timpul sezonului cald, atunci când staţiunea Călimăneşti primeşte lunar peste 6.000 de oameni, să se poată desfăşura activităţi culturale. Nu aş fi văzut acea zonă transformată într-un parc subacvatic, pentru că aceasta este destinaţia, conform proiectului. Parcul existent în imediata vecinătate a Casei de Cultură va fi, pur şi simplu, excavat pentru a putea lua naştere acest parc subacvatic. Sunt sigur că va aduce un plus de valoare oraşului Călimăneşti faţă de ceea ce există acum, însă la fel de bine putea aduce şi prin destinaţia către activităţi culturale sau poate chiar de comerţ ambulant, în zilele de sâmbătă sau duminică, astfel încât cetăţenii din zonă să-şi promoveze şi să-şi comercializeze produsele de artizanat sau chiar pe cele alimentare tradiţionale. Aveam posibilitatea ca aceste parcuri subacvatice să le dezvoltăm într-o altă zonă.”, a precizat democrat-liberalul.
Din păcate pentru noua administraţie, lucrurile au fost avansate şi, atunci când actualul primar a ajuns să conducă oraşul, licitaţia fusese deja susţinută. Părerea noului primar rămâne totuşi aceeaşi: „Acest lucru nu îmi ia dreptul de a nu-mi exprima părerea, că locul respectiv putea fi cu o altă destinaţie şi nu aceasta, dar noi trebuie să beneficiem de orice aduce plusvaloare oraşului nostru şi, categoric, lucrările vor continua.”, a mai spus Constantinescu. Proiectul, în valoare de 4,6 milioane de euro, va fi finanţat jumătate prin fonduri europene, iar cealaltă jumătate va fi suportată de Consiliul Judeţean Vâlcea şi Primăria oraşului Călimăneşti. Cota de finanţare cu care ar trebui să participe administraţia locală din Călimăneşti este de peste un milion de euro, bani de care Consiliul Local nu dispune: „Categoric, nu avem bani în bugetul local prevăzuţi pentru aşa ceva, dar sunt sigur că, având şi sprijinul Consiliului Judeţean, vom reuşi să ne acoperim şi partea noastră de finanţare. Consiliul Judeţean face mari eforturi şi avem promisiunea că ne va sprijini pentru ca acest proiect să fie dus la bun sfârşit.”, a concluzionat Constantinescu.


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.