În comuna Scundu este în lucru, în acest moment, un cămin de bătrâni modern, care urmează să asigure servicii de asistenţă socială pentru vârstnicii din localitate. Cu o capacitate de 46 de locuri, căminul a fost gândit de Dumitru Blejan, primarul localităţii, ca fiind unul benefic pentru populaţia îmbătrânită din comunele Orleşti şi Scundu, dar şi ca pe o posibilitate pentru a asigura mai multe locuri de muncă pentru oamenii din localitate. Din păcate, administraţia locală nu are posibilitatea de a administra acest cămin şi se încearcă în acest moment realizarea unui parteneriat cu Consiliul Judeţean Vâlcea.
„Trebuie să facem o asociere pentru gestionarea căminului de bătrâni, pentru că nu avem capacitatea aceasta. În acest sens, eu am făcut demersuri şi voi mai face. Pentru gestionarea unui astfel de cămin trebuie să fie implicată o instituţie cum este Consiliul Judeţean. Capacitatea acestui cămin este de 46 de asiguraţi. Este un edificiu destul de mare, dar nu avem capacitatea să-l gestionăm financiar.”, spune Dumitru Blejan.
Consiliul Judeţean poate prelua gestionarea căminului
Primarul localităţii Scundu crede că proiectul este unul benefic pentru zonă, mai ales că banii pentru realizarea acestuia provin din fonduri europene, acest obiectiv fiind inclus într-un proiect mai mare, în valoare de şase milioane de euro. „Proiectul este însă cât se poate de benefic pentru că populaţia la ţară este îmbătrânită şi foarte mulţi tineri au plecat în străinătate, să câştige un ban. O garanţie a ultimilor ani din viaţă trebuie să le fie asigurată, pentru că oamenii au contribuit cu ceva bun în zona aceasta. În aceste condiţii nu mai are cine să aibă grijă de bătrâni. Căminul de bătrâni a fost demarat de mine din două motive: în primul rând, să asigur locuri de muncă tinerilor de aici, de la psiholog, sociolog, recuperator, bucătar, tot ce înseamnă personal, dar şi confort pentru beneficiari. Construcţia este în lucru, pe Măsura 322. S-a turnat, deocamdată, o parte din fundaţie. M-am gândit, în special, la oamenii din cele două localităţi, Orleşti şi Scundu, pentru că în această zonă nu există un alt cămin de bătrâni, iar cele din judeţ sunt deja supraaglomerate.”, spune Dumitru Blejan. Primarul localităţii spune că a pus problema preluării gestiunii căminului de bătrâni de Consiliul Judeţean Vâlcea. „S-a pus problema aceasta, pentru că noi, prin ceea ce ne-am angajat să facem în proiect, suntem obligaţi să-l gestionăm timp de cel puţin cinci ani, timp în care proiectul este urmărit de instituţiile abilitate ale statului. Este un mare pericol, deoarece, dacă nu suntem sprijiniţi în cei cinci ani, cât proiectul este urmărit de instituţiile statului, fiind bani europeni, este posibil să fim nevoiţi să returnăm toţi banii care ni s-au alocat pentru întregul proiect: şase milioane de euro. Din punct de vedere legal există această posibilitate, de a da căminul în administrarea Consiliului. Noi avem intenţia să dăm acest cămin spre gestionare la Consiliul Judeţean, care este o unitate a statului, nu va fi preluat, pentru că nu avem voie să-l înstrăinăm, cel puţin cinci ani.”, mai precizează primarul Blejan. O altă prioritate pentru primarul Blejan o constituie înfiinţarea unui centru social destinat copiilor proveniţi din familii cu situaţie materială precară şi modernizarea unor drumuri forestiere. Localitatea Scundu este formată din satele Scundu, Blejani, Avrămeşti şi Crângu. Pentru aceste sate, edilul se străduieşte să obţină finanţări pentru realizarea unei baze sportive, modernizarea căminului cultural, a dispensarului şi realizarea de poduri şi podeţe acolo unde situaţia o cere. Un fapt îngrijorător pentru edil îl constituie şomajul şi lipsa locurilor de muncă, ce i-a determinat pe mulţi să emigreze sau să se gândească la această posibilitate. De aceea prin demersurile şi proiectele pe care intenţionează să le realizeze va crea aproximativ o sută de locuri de muncă.
Bugetul mic este un dezavantaj economic
Bugetul mic al comunei Scundu reprezintă un dezavantaj economic clar, în opinia primarului localităţii. „Bugetul nostru este unul mic, deoarece pe raza localităţii noastre nu avem societăţi comerciale, nu avem unităţi mari. Ce putem face este doar să colectăm taxe şi impozite de la cetăţeni, nu avem de unde să colectăm taxe din alte părţi. Reuşim să strângem cam 97% din taxele şi impozitele locale. Avem foarte puţine familii care nu pot să achite dările, dar ele se încadrează în prevederile legale, de a fi scutiţi de anumite taxe.”, mai spune Dumitru Blejan. Nici turismul nu este neglijat de gospodarul şef al localităţii. „Mai avem pe raza localităţii, cu aportul Consiliului Judeţean şi al Episcopiei, un schit mănăstiresc, care are impact asupra cetăţenilor şi asupra celor din localităţile limitrofe,. Este un proiect mare, tot o ambiţie a mea, dar, din păcate, lucrările stagnează şi aici, din lipsă de fonduri. Am alocat două hectare din izlazul comunal pentru acest edificiu, care a fost construit de noi, şi avem în continuare de gând să alocăm încă o parte din acest izlaz comunal, pentru nevoile acestui schit realizat cu aportul administraţiei locale.”, spune Dumitru Blejan.