Cel mai gras român a fost înmormântat joi, 15 iulie, la Frânceşti. La ceremonia religioasă au participat aproape 300 de prieteni, rude, dar şi localnici, care au dorit să-şi ia rămas bun de la Cristian Căpăţânescu, unul dintre cei mai apreciaţi şi respectaţi cetăţeni din localitate. Cinci gropari au muncit mai bine de opt ore să sape groapa în care urma să fie depus sicriul făcut pe comandă la Bucureşti, iar 15 bărbaţi au ajutat la coborârea în groapă a coşciugului.

Iubit de toţi

Vestea că vecinul lor a decedat a stârnit în comuna Fânceşti, acolo unde locuia, dar şi în Pietrari, unde s-a născut Cristi Căpăţânescu, reacţii diverse. Deşi văzuseră la televizor că vecinul lor a ajuns în stare gravă la spital din cauza greutăţii sale impresionante, foarte mulţi dintre localnici habar nu aveau că acesta ajunsese la aproape 400 de kilograme. „Cristi era un om bun, vesel, dar nu l-am mai văzut de mult. Ştiam că a ieşit la pensie, ştiam că luase proporţii din cauza statului, dar nu-mi închipuiam că are o asemenea greutate.”, spune nea Ion, un sătean din Frânceşti. „În ultima perioadă, n-am mai auzit nimic de el. Înainte, mai ieşea la poartă, ajutat de copii şi soţie, ca să mai ia aer, dar de vreun an nu l-am mai văzut deloc. Cred că nu se mai simţea bine, nu mai putea să se mişte. Ne pare rău pentru el, că era un om de treabă.”, continuă şi Costică, un alt localnic. La Pietrari, în Sărata, satul natal al lui Cristian, puţini nu ştiu povestea celui mai gras român. Pe oricine ai întreba, răspunsul vine aproape instantaneu, aproape acelaşi. Toţi l-au cunoscut pe Cristi, i-au fost prieteni sau colegi de şcoală, ba chiar învăţători sau profesori. Nimeni nu vorbeşte urât despre el, pentru că toată lumea îl ştia ca pe un om „popular”, plin de viaţă şi mereu pus pe şotii. „Nu-mi vine să cred că a murit. Ştiam că a ajuns la Bucureşti să se facă bine, nu ca să se ducă de tot. N-am mai vorbit cu el de ani buni, dar îl consideram unul dintre cei mai buni prieteni din copilărie.”, spune şi fostul său coleg, Gheorghe Cârţală. Cristi a plecat din Pietrari la vârsta de 14 ani, să facă liceul la Râmnicu Vâlcea, dar nimeni nu l-a uitat. S-a întors mereu la casa părintească, să-şi revadă părinţii. Deşi ajunsese la aproape 200 de kilograme, nu a stat nici o secundă pe gânduri atunci când a murit tatăl şi învăţătorul său, Ion Căpăţânescu. Le-a spus soţiei şi copiilor că trebuie să ajungă cu orice preţ la înmormântarea părintelui său, cel pe care o viaţă întreagă l-a adorat de-a dreptul. „Între Cristi şi tatăl nostru era o legătură aparte, pe care am observat-o întotdeauna. L-a privit întotdeauna cu admiraţie şi respect, era omul pe care îl aprecia şi-l iubea cel mai mult. Moartea sa l-a devastat pur şi simplu.”, spune Anca Baciu, sora vitregă a lui Cristian Căpăţânescu.

Moartea tatălui şi pensionarea l-au dărâmat

Deşi se născuse dintr-o căsătorie anterioară a tatălui său, relaţia cu ceilalţi fraţi a fost perfectă. „Mama lui bună a murit când el avea 6 ani. A suferit mult, pentru că o iubise nespus, dar tatăl său şi apoi eu, când m-am căsătorit cu el, l-am ajutat cât am putut să treacă peste această experienţă. Cristi a crescut frumos, era un băiat pe care te puteai baza oricând. La şcoală era premiant mereu şi nu pentru că eu şi tatăl său îi eram profesori. Faptul că amândoi eram cadre didactice l-a motivat şi l-a stimulat pe Cristi, care era un copil mândru. Nu dorea să se vorbească în sat că îl favorizăm, aşa că învăţa pe rupte, ca să demonstreze tuturor că merita fiecare notă în parte.”, îşi aminteşte cu lacrimi în ochi Ioana Căpăţânescu, mama lui Cristi. „Cristi a fost mereu un om blând şi înţelegător. Când erau mici, copiii îi spuneau Puiu, aşa îl alintau. Şi acum, când crescuseră mari, îi spuneau tati, atât de apropiaţi erau. L-am iubit enorm, toată familia. A fost un om extraordinar. Dumnezeu să-l odihnească!”, îşi aminteşte şi soţia acestuia. Anca Baciu, sosită de la Bucureşti la înmormântarea fratelui său mai mare, plânge necontenit şi îşi aminteşte, pe rând, toate clipele frumoase petrecute cu acesta. „Pe cât de mare era Cristi, pe atât avea sufletul. Cine l-a cunoscut îşi dă seama ce om extraordinar a dispărut dintre noi. Îi plăcea viaţa, îi plăcea să trăiască fiecare clipă. Niciodată n-am crezut că se va ajunge aici. Cristi era un bărbat bine, spiritual, de încredere, un om pe care îţi plăcea să-l ai în preajmă. Îi plăcea să danseze când era tânăr, îi plăcea să fie mereu înconjurat de oameni.”, continuă Anca Baciu. Despre perioada în care Cristi a început să ia în greutate, membrii familiei nu ştiu să dea prea multe amănunte. Sora sa crede că retragerea acasă, la Frânceşti, şi lipsa activităţii l-au adus pe fratele ei în starea aceasta. „Începuse să mănânce mult şi parcă nu se mai putea opri. Ne spunea că ar vrea să scape de greutatea în exces, dar că-i era greu. Se gândea mereu că odată şi-odată va scăpa de sutele de kilograme în plus şi că-şi va relua viaţa, va continua să trăiască aşa cum o făcuse în urmă cu câţiva ani. Îmi spunea că primul lucru pe care-l dorea să-l facă după ce se va însănătoşi era să plece pe propriile picioare la Pietrari, să le aprindă câte o lumânare tatălui nostru şi bunicii. Sănătatea sa şubredă nu l-a mai lăsat să-şi îndeplinească visul. Tata s-a dus, Cristi s-a dus, iar de acum încolo va trebui să le aprind amândurora câte o lumânare.”, suspină Anca.

Mort aproape de masa de operaţie

Vâlceanul de 400 de kilograme din Râmnicu Vâlcea, în vârstă de 54 de ani, a murit, luni, în aceeaşi zi în care urma să fie operat pentru micşorarea stomacului la Spitalul Sfântul Ioan din Capitală. Medicii spun că bărbatul era foarte bolnav din cauza afecţiunilor apărute pe fondul obezităţii. Luni, a intrat într-o insuficienţă renală, apoi cardiacă – inima nu mai bătea corespunzător – şi mai suferea şi de o insuficienţă hepatică. Pentru a fi adus de la Râmnicu Vâlcea la Bucureşti a fost nevoie de ajutorul a 11 pompieri şi doi medici. În anul 2000, când s-a pensionat pe caz de boală, bărbatul avea 120 de kilograme. După doi ani, greutatea sa aproape se dublase, iar în 2010 a ajuns la aproape 400 de kilograme. Medicii spun că acesta este cel mai grav caz de obezitate înregistrat vreodată în România. Un român din patru suferă de obezitate, iar jumătate dintre români sunt supraponderali, potrivit datelor specialiştilor de la Institutul de Endocrinologie CI Parhon din Capitală. Medicii spun că mai grav este faptul că doar 10% dintre persoanele obeze se prezintă anual la un control medical. Alimentaţia neadecvată şi lipsa mişcării sunt principalele motive ale apariţiei obezităţii. Totodată, lipsa banilor este una dintre explicaţiile pentru care mâncăm prost şi nesănătos, spun specialiştii. Obezitatea poate cauza boli cardiovasculare, cancer, spondiloză, artrită şi boli de ficat.